Colectă – Parohia Parva
[signoff][/signoff]În parohia Parva din protopopiatul Năsăud s-a organizat în această perioadă a Postului Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos o colectă de alimente în vederea sprijinirii celor nevoiaşi.
[signoff][/signoff]Plecând de la îndemnul Sfântului Apostol Pavel care spune „prisosinţa voastră să împlinească lipsa acelora”, pr. paroh Florin Nalaţ împreună cu credincioşii săi au desfăşurat această acţiune. La finalul colectei s-au adunat peste 4 tone de alimente neperisabile constând în cartofi, morcovi şi ceapă, care au fost apoi distribuite către Spitalul Orăşenesc „Dr. George Trifon” din Năsăud.
[signoff][/signoff]„Perioada aceasta a Postului Crăciunului este un timp de pocăinţă şi de înnoire duhovnicească, dar mai ales o perioadă în care să învăţăm să fim şi milostivi. Acest lucru am încercat şi noi să îl realizăm prin organizarea acestei colecte în comunitatea noastră parohială” a declarat pr. paroh Florin Nalaţ.
Material realizat de pr. Coprean Cornel