Monumentul Eroilor din Ilva Mare sfintit de Preasfințitul Benedict Bistriteanul
Monumentul Eroilor din comuna Ilva Mare a fost sfințit astăzi, în cadrul unui eveniment la care a luat parte Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Evenimentul s-a desfășurat în centrul comunei, în fața monumentului și a început cu o slujbă de pomenire a eroilor ilveni, care s-au jertfit pentru țară în cele două Războaie Mondiale. Slujba a fost oficiată de PS Benedict Bistrițeanul, alături de părintele protopop Ioan Dâmbu și de preoții Cristian Lupșan, Mircea Prunduș, Paul Gavriloaie.
Apoi, monumentul a fost dezvelit de primarul comunei Ilva Mare, Alexandru Anca, alături de președintele Consiliului Județean – Emil Radu Moldovan și de PS Benedict Bistrițeanul și a fost sfințit. La eveniment au participat colonelul Traian Scurtu – comandantul Brigăzii 81 Mecanizate, dar și primarii comunei Măgura Ilvei – Valer Avram și Poiana Ilvei – Ioan Scridonesi.
“Pe acest loc, în urmă cu 100 de ani, în anul 1920, a fost ridicată prima troiță, în cinstea eroilor neamului. A dăinuit 20 de ani, pentru că în 1940, ungurii au luat-o și au aruncat-o peste pod.
Credincioșii au recuperat-o și au dus-o în curtea bisericii. A dăinuit până după război, dar nu a mai putut fi refăcută. A venit anul 1920, când inimoșii locuitori au refăcut o troiță nouă, înaltă, frumoasă, dar din lemn, care nu rezistă intemperiilor și anul trecut fiind doborâtă și repusă, până a fost realizată această minunată troiță din piatră. Eroii sunt cei care și-au jertfit sângele și care au făcut foarte multe pentru comunitatea ilveană”, a spus profesorul Pavel Berengea.
sursa text si foto: infobistrita.ro
https://infobistrita.ro/2020/09/10/eveniment-monumentul-eroilor-din-ilva-mare-a-fost-sfintit-in-prezenta-ps-benedict-bistriteanul-foto-video/