ÎPS Andrei prezent la hramul bisericii „Sf.M.Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi
ÎPS Andrei prezent la hramul bisericii „Sf.M.Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi
La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, marți, 23 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul hramului și prăznuirii ocrotitorului spiritual al orașului-stațiune.
De la ora 10:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, înconjurat de un sobor de clerici.
După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre mărturisire și apostazie, arătând că „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este un exemplu strălucit de mărturisire a credinței în Domnul nostru Iisus Hristos”.
Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi. La chinonic, grupul vocal tradițional „Spice”, coordonat de prof. Anamaria Marti, a interpretat pricesne, iar, la sfârșitul Liturghiei, un grup de elevi de la Şcoala Gimnazială „Artemiu Publiu Alexi” din Sângeorz-Băi, coordonat de doamnele învățătoare Mărioara Avram, Ana-Maria Strugar și Nicoleta Croitor, dimpreună cu doamna profesoară Ioana Drăgan, au susținut un program artistic în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul bisericii și al orașului. Toți copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.
Preotul paroh Paul Gavriloaie a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor implicați în viața și activitățile parohiei. Totodată, în semn de prețuire și recunoștință, chiriarhului i-a oferit o icoană cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, iar Secretarului de Stat pentru Culte, Ciprian Vasile Olinici, prezent la slujbă, i-a dăruit un clop cu pană de păun, specific Țării Năsăudului. De asemenea, copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.
Sfințirea capelei mortuare
După oficierea Liturghiei, IPS Părinte Andrei a oficiat slujba sfeștaniei și a binecuvântat noua capelă mortuară din oraș. Aceasta a fost edificată de Primăria Sângeorz-Băi.