Cuvânt şi lumină – la Centrul Cultural Catehetic din Maieru
Centrul Cultural Catehetic „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Maieru a organizat duminică, 21 februarie 2016, un microconcert de muzică clasică și dezbaterea cu tema „Cuvânt și Lumină”.
Evenimentul a inceput la ora 17:00 la sediul Centrului Cultural catehetic „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Maieru. Invitați serii culturale au fost Protosinghelul, Benedict Vesa, secretar eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Clujului și profesorul Vlad Ardelean Ana-Maria, care au abordat în discursurile lor tema „Cuvânt și Lumină”. Prelegeriile au fost intercalate de scurte momente muzicale susținute de Florin Vlad la vioară și Elvira Botoș la pian, a declarat părintele Dan Cismaș de la parohia ortodxă din Maieru.
Evenimentul este aflat la a cincea ediție și face parte din proiectul intitulat „Muzică și Lumină”, organizat de Asociațiile de tineret în parteneriat cu Asociația Părinți pentru Ora de Religie, filiala Bistrița-Năsăud.
”Scopul acestor întâlniri este de a facilita un mediu propice dezbaterilor, de a-i încuraja pe tineri să-și dedice timpul liber activităților culturale, de a-i iniția în universul muzicii clasice, dar și de a-i ghida în procesul de fundamentare a unor repere morale”, a declarat pentru radio Renașterea inspectorul de tineret al județului Bistrița-Năsăud, pr. Tudor Mudure.