Binecuvântare arhierească pentru credinciosii din Maieru
În Duminica a 13-a după Rusalii (a lucrătorilor celor răi), 6 septembrie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Maieru, județul Bistrița-Năsăud.
Cu acest prilej, în Biserica „Sfântul Arhidiacon Ștefan”, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.
Din sobor au făcut parte: secretarul de cabinet al Episcopului-vicar, diaconul Sergiu-Iustin Pop, duhovnicul Mănăstirii Cormaia, protosinghelul Nicodim Sîngeorzan, parohul Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, preotul Dan Cismaș, preoții comunității din Maieru, Ioan Lăpuște și Radu Daniel Mureșan, precum și alți preoți invitați.
În cuvântul de învățătură, pornind de la pericopa evanghelică duminicală, pilda lucrătorilor celor răi, Episcopul-vicar Benedict le-a spus celor prezenți că „nimic în această lume nu ține fără Dumnezeu”.
„Cine nu vrea să răspândească răul, are credință puternică în Dumnezeu. Trăind conform rânduielii Lui, viața vă va fi clădită bine”, a mai spus ierarhul.
Slujba a fost oficiată în prezența a numeroși localnici și tineri îmbrăcați în straie populare, precum și a autorităților locale și județene, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă.
Parohia Maieru, Protopopiatul Năsăud, păstorită de preoții Ioan Lăpuște și Radu Daniel Mureșan, desfășoară numeroase activități culturale, educaționale și filantropice.
sursa: radiorenasterea.ro